Medic specialist chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă
Absolvind Colegiul Naţional „Moise Nicoară” din Arad cu titlul de şef de promoţie, Dr. Rareș Giurgiu a urmat cursurile Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, continuând cu specializarea în chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă realizată în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti „Floreasca”, fiind membru al mai multor organizații profesionale relevante, printre care se numără Asociaţia Chirurgilor Plasticieni din România (ACPR), Societatea Română de Chirurgie Estetică (SRCE) și International Society of Aesthetic Plastic Surgery (ISAPS).
Pasionat de dezvoltarea profesională continuă, Dr. Giurgiu a participat la numeroase cursuri și stagii de pregătire atât în țară, cât și în străinătate, în instituții medicale de renume precum Spitalul Universitar Charite și Unfallkrankenhaus din Berlin, Germania, Ocean Clinic din Marbella, Spania sau Perfect Eyes Ltd din Londra, Marea Britanie. În anul 2023, a avut privilegiul de a obține o bursă ISAPS Fellowship timp de 3 luni la Velthuis Kliniek Amsterdam & Rotterdam, Olanda, sub îndrumarea distinșilor Dr. Jacques van der Meulen și Dr. Jeroen Stevens, unde și-a îmbunătățit abilitățile chirurgicale în domeniul chirurgiei estetice faciale.
Domnul Dr. Rareș Giurgiu are competența necesară, atât teoretică, cât și practică, pentru a elabora și implementa un plan de tratament personalizat, adaptat particularităților și obiectivelor fiecărui pacient, cu accent pe obținerea rezultatelor optime prin intermediul unor tehnici moderne și individualizate de tratament. El urmărește să obțină întotdeauna rezultate autentice și naturale, care să evidențieze frumusețea, fără a modifica în mod fundamental trăsăturile faciale sau corporale. Dr. Giurgiu este ferm convins că procesul de îmbătrânire este un fenomen fiziologic inevitabil, însă consideră că echilibrul pierdut odată cu trecerea timpului poate fi restabilit, contribuind astfel la îmbunătățirea încrederii în sine și a stării generale de bine a pacientului.
În cadrul clinicilor Silhouette, Dr. Rareș Giurgiu realizează tratamente precum: